Evenimente pentru minte, inima si arte plastice


Dragi prieteni ai Școlii Anastasia Popescu,

Vă așteptăm cu bucurie la două întâlniri succesive, duminică, 14 decembrie, care vor avea loc astfel:
la ora 16.00, în incinta Școlii din strada Popa Nan, nr.47B, în mijlocul Expoziției Grădina cu Ingeri a D-nei Silvia Radu, unde ne vom întâlni cu artista plastician și cu actrița Maria Ploae, însoțită de regizorul Nicolae Margineanu, realizator al unor filme excepționale despre închisorile comuniste;
la ora 17.00, în Biserica Popa Nan (lângă Școală), unde are loc vernisajul expoziției de icoane pe sticlă realizate în cadrul Atelierului de Arte Plastice al Școlii, condus de prof.Maria Cioata, artist plastic, și unde vom putea asculta colinde interpretate de Corul Bisericii și de Corul Școlii Anastasia Popescu, ambele conduse de prof. Grațiela Nichita.
Pe cât posibil, ținuta aleasă va fi costumul popular, un omagiu celor care, prin vremi, s-au jertfit pentru țară și neam.
Ne dorim din inimă să ne fiți alături,
prof. Mona Șerbănescu
afis-expo-craciunjpg
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: