Rezultate exceptionale ale elevilor Scolii „Anastasia Popescu”


În numai o săptămână (săptamâna „Să stii mai multe, să fii mai bun!” – Scoala altfel), şcoala noastră a obţinut distincţii remarcabile la câteva discipline! E o dovadă că programul educaţional pe care îl practicăm este foarte eficient. Copiii învaţă de plăcere!
Premiul I obtinut la Concursul National „Made for Europe”, cu produsul final din Proiectul Comenius, Cursul opțional „Franceza prin teatru” – propunere de curs optional pentru invatarea limbilor straine. Echipa reprezentativă a fost formată din eleva Teodora Cuzuc (clasa a VIII-a „Printul Radu”) și prof.Sanda Ghioaldă. Concursul are drept obiectiv evaluarea şi promovarea experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele comunitare din domeniul educației și formării profesionale.
Locul I pe  Municipiul Bucuresti la concursul MindLab (complex de jocuri pentru dezvoltarea inteligentei cognitive si emotionale). Echipa reprezentativa este formata din elevii Radu Bodur, clasa a III-a „Domnita Smaranda”, Anca Negoiu, Alexandru Olteanu, Theodor Sandu, clasa a VI-a „Domnita Maria”, si antrenată de Ana-Maria Gheorghiu.
Mentiune speciala la Olimpiada Nationala de Limba Franceza – Elena Negoiu, clasa a VIII-a „Printul Radu”, profesor Cristina Diana Maris.
Locul 16 din 106 concurenti la Olimpiada Nationala de Matematica – Tania Sendroiu, clasa a VI-a „Domnita Maria”, profesor Daniela Corpaci.
madeforeurope

Teodora Cuzuc (clasa a VIII-a „Printul Radu”), prezentand proiectul la Concursul National „Made for Europe”

madefor

Radu Bulai, Smaranda Ţurlete, Andra Dorobanţu şi Teodora Cuzuc (cl. a VIII-a „Prinţul Radu”) la „Made for Europe”, faza pe Municipiu.

mindlabolimpiada

Echipa MindLab câştigătoare a locului I – faza pe Municipiu

Reclame

Suntem primii la Olimpiada de Matematică, faza pe sector! (clasa a VI-a)


Graţie doamnei profesor Daniela Corpaci, şcoala noastră  a înregistrat un nou succes în cadrul Olimpiadei de Matematică, faza pe sectorul 2. Tania Şendroiu (15 puncte, punctaj maxim!) şi Anca Negoiu (14,5 puncte), amândouă din cl. a VI-a „Domniţa Maria”, sunt în fruntea clasamentului la această fază a Olimpiadei!

Acum două săptămâni, Tania Şendroiu a mai fost o dată premiată,  obţinând menţiune pentru rezultatele deosebite în cadrul Concursului Interjudeţean de Matematică al Şcolii gimnaziale nr. 56!

Felicitări, Tania! Felicitări, Anca! Felicitări, doamna Corpaci, pentru rezultatele deosebite obţinute an de an!

Cei mai buni la matematică


În ultimul număr al revistei Gazeta Matematică a fost publicat punctajul rezolvitorilor noştri de probleme. Elevii Şcolii „Anastasia Popescu” au obţinut unele dintre cele mai bune punctaje! Felicitări  Codrin Socol, Alexandra Cornea, Andra Maria Mehedinţu, Ana Pădurice, Thea Pogan, Anca Negoiu, Andrei Nicolescu, Alexandru Olteanu, Tania Şendroiu, Victor Trăistaru! Felicitări dnei prof. Daniela Corpaci!